Chirurg francez, acuzat că a violat și agresat sexual 349 de minore. Procuror: Un caz ieșit din comun

Chirurg francez, acuzat că a violat și agresat sexual 349 de minore. Procuror: Un caz ieșit din comun
Publicat: 25/12/2019, 15:12

Procuratura din Lorient, un oraș din nord-vestul Franței, a anunțat vineri că numărul potențialelor victime ale chirurgului Joël Le Scouarnec, bănuit de agresiuni sexuale și violuri pe durata a 30 de ani de carieră, se ridică la 349. O cifră anterioară vorbea de 250 de victime, potrivit Mediafax.

Multe dintre aceste fapte au fost prescrise, a declarat procurorul Laureline Peyrefitte, calificând acest dosar ca fiind unul „ieșit din comun”. 229 de persoane au fost audiate iar 197 au depus plângere. Dosarul conține 300.000 de fișiere foto și 650 de fișiere video care trebuie analizate în profunzime.

În vârstă de 68 de ani, Joël Le Scouarne este încarcerat de 2 ani și va ajunge în fața unui tribunal în luna martie pentru acuzații de viol și agresiune sexuală asupra a patru persoane, minore la producerea faptelor. De atunci numărul potențialelor victime a tot crescut.

Bărbatul, pensionar, a recunoscut parțial fapte petrecute în mai multe regiuni din Franța între 1989 și 2017. Anchetatorii însă au descoperit în urmă cu doi ani în locuința sa carnețele misterioase cu nume de copii.

Bărbatul a intrat în atenția autorităților franceze încă din 2005 când a primit 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru deținere de imagini pornografice cu minori.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Descoperirea secolului! Breaking news!
Medicii vin cu noi vești despre starea de sănătate a lui Robert Fico: „Acest progres...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Muzica populară a pierdut o mare stea. Gheorghe Turda: Dumnezeu să îl ierte!
Pro TV pregătește marea lovitură. Filmările au început
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Witold Pilecki, spionul polonez de la Auschwitz
×